La un spital din România se slăbește pe bandă rulantă! Aproape 500 de oameni obezi au dat jos chiar și peste 50 de kilograme! Ce se întâmplă acolo și acum arată

By
loading...

An de an, a doua lună de vară e motiv de reuniune pentru 481 de pacienți ai unui spital din Brașov.

Ceea ce îi leagă este faptul că fiecare dintre aceștia a fost, în ultimii șase ani, pacient și a suferit o intervenție bariatrică, adică și-a micșorat stomacul. Anul acesta, cifrele au fost spectaculoase: din 2011, cei 481 de pacienți, care înainte cântăreau împreună 98 de tone, au slăbit până acum 20 de tone!

Unul dintre aceștia este primarul din Feldioara, județul Brașov, care se bucură că după operație analizele au revenit la normal. „De anul trecut am slăbit 62 de kilograme, lucru foarte bun pentru sănătatea mea, pentru că am deja cu început de diabet, care nu e în regulă pentru un organism. Acum, toate analizele sunt în parametri normali şi mă simt excelent”, a declarat edilul Sorin Taus.

Pentru Kristin Truetsch, faptul că a reușit să slăbească a însemnat șansa de a devenit mamă. „Mă simt mult mai bine, am putut să practic iarăşi sporturile pe care nu puteam să le mai fac din cauză că eram foarte grasă. Am reuşit să fac şi un bebe, chiar înainte de operaţie singura mea grijă era dacă aş putea să fac vreodată un copilaş sau nu”, spune fosta pacientă Kristin Truetsch.

Din anul 2011, odată cu prima intervenţie de micşorare a stomacului realizată în Braşov, a fost iniţiat un program de chirurgie bariatrică în cadrul căruia poate fi efectuată toată gama de intervenţii necesare pentru tratarea obezităţii.

loading...

Sursa: libertatea.ro

Leave a Comment

Your email address will not be published.

You may also like

Hot News