Un lac cu apă neagră îngrozește toată suflarea unei localități din Galați. În Izvoarele, localnicii stau iar cu inima în gât de teamă că, după cutremure, o noua napastă vine peste ei!
Ciudățenia înfioară… e ca o „gură a iadului”, spun oamenii din comuna Izvoarele, județul Galați! Cutremureel misterioase și alunecările de teren care erau cât pe ce să-i îngroape nu i-au speriat mai tare decât o face acum apa neagră a lacului.
De când apa acestui lac a devenit neagră și miroase puternic a sulf, oamenii din Izvoarele nu mai au liniște. Ei cred că totul a apărut din cauza cutremurelor care zgâlțâie zona de ani buni.
„De când a alunecat pământul, și-a schimbat culoarea, apa… E apa neagră acum. Bănuiam că a ieșit ceva din pământ”, spun oamenii.
Lacul unde până mai ieri își adăpau animalele e negru tăciune. Cei care au curajul să-l privească de pe gura adânciturii spun că după fiecare cutremur, apa fierbe.
Pentru oamenii din Izvoarele, coșmarul a început în anul 2013. Un roi seismic s-a declanșat atunci, în luna septembrie, iar timp de mai bine de o lună, peste 500 de seisme, produse la mică adâncime au avut loc.
Sursa: stirilekanald.ro